Braileanca, in pericol pe un traseu in zona Rapa Rosie, din judetul Alba.
Deoarece femeia acuza o stare generala de rau, SMURD Sebes a fost solicitat sa intervina pentru acordarea primului ajutor medical
La sosirea echipajului SMURD, in zona locului solicitarii, au constatat faptul ca victima se afla la aproximativ 500m distanta de drumul principal, intr-o zona greu accesibila. Dupa evaluarea primara a victimei, aceasta prezenta o stare generala alterata, fiind nevoie ca transportul acesteia sa fie facut cu o aleza.
Din cauza drumului greu accesibil si foarte abrupt, a fost solicitat in sprijin si 1 ASAS cu 4 subofiteri, tot de la Garda de interventie Sebes, pentru ca transportul victimei sa se poata face in siguranta. Dupa ce echipajele trimise la locul solicitarii au reusit sa coboare victima, aceasta a fost predata echipajului SMURD, ulterior fiind transportata la Spitalul Municipal Sebes, pentru evaluari suplimentare.
Victima se afla in afara oricarui pericol.