Politistii de combatere a criminalitatii organizate din Calarasi, impreuna cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Calarasi, au desfasurat, ieri, o actiune pentru probarea activitatii infractionale a doua persoane banuite de trafic de minori.
La data de 24 august, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Calarasi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Calarasi, au desfasurat o actiune pentru probarea activitatii infractionale a doua persoane banuite de comiterea infractiunii de trafic de minori.
In fapt, in vara anului 2021, doi barbati, de 25 de ani, respectiv 51 de ani, ambii din municipiul Calarasi, ar fi recrutat doua minore, din municipiul Braila, pe care le-ar fi gazduit la domiciliile lor si le-ar fi obligat sa practice prostitutia, in scopul obtinerii de foloase materiale.
“Din cercetarile efectuate in cauza s-a stabilit faptul ca, unul dintre inculpati, consumator de droguri, a traficat pe una dintre persoanele vatamate minore in scopul de a obtine de la diversi clienti, dealeri de asemenea produse, diferite cantitati de droguri. Pentru a spori obedienta minorei si dependenta fata de acesta, inculpatul a obligat-o pe victima sa consume droguri, oferindu-i cu regularitate droguri, respectiv, marijuana si hasis. De asemenea, aflandu-se sub influenta drogurilor, inculpatul i-a solicitat minorei sa se taie pe maini cu un cutter, iar urmare a presiunilor si amenintarilor exercitate asupra sa, minora s-a automutilat, producandu-si multiple taieturi pe ambele brate”, se arata in comunicatul DIICOT.
Totodata, in cauza sunt efectuate cercetari fata de doi barbati, de 30 si 34 de ani, pentru infractiunile de proxenetism, folosirea prostitutiei infantile si detinerea de droguri de risc, in vederea consumului.
In cadrul actiunii de ieri, politistii au efectuat 3 perchezitii domiciliare, fiind ridicate 20 de grame cannabis si 4 telefoane mobile.
Barbatii de 25 si 51 de ani au fost retinuti pentru 24 de ore, urmand ca, in cursul zilei de astazi, sa fie prezentati instantei de judecata, cu propunere de arestare preventiva, pentru comiterea infractiunii de trafic de minori.
La actiune, au participat politisti de combatere a criminalitatii organizate din Ialomita si jandarmi.
Activitatile s-au desfasurat cu sprijinul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane.