O întrebare foarte bună pe care și-o poate pune orice parior pasionat sau semi-profesionist este pe ce echipe din Serie A să parieze dacă își dorește să aibă parte de un sezon plin de câștiguri. De cele mai multe ori, aceste pariuri sau echipe din Serie A sunt foarte bine puse la punct, dar întrebările dificile apar în momentul în care îți dai seama că ar trebui să pariezi la Serie A după un an plin de pandemie.
Factorii pandemiei se văd în toate campionatele și la toate echipele. Serie A este unul dintre acele campionate unde echipele sunt foarte echilibrate și este destul de greu să stabilești care este echipa cu cele mai mari șanse de câștig dintre toate cele pe care le avem în clasament.
Inter Milano
Unele dintre cele mai bune ponturi fotbal pe care le-am văzut în ultimul timp au fost puse pe echipe precum Inter Milano, care aparent după calculele efectuate în baza evoluțiilor echipelor, transferurilor, factorilor analitici și al comportamentelor jucătorilor și staff-ului, ar fi echipa cu cele mai mari șanse de a câștiga Serie A. Spre deosebire de unele campionate în care echipa favorită are o distanță foarte mare față de cea de pe locul 2, precum Ligue 1 unde PSG are o șansă de 20% comparativ cu Lyon care are 11%.
Am specificat deja că în Serie A, echipele sunt foarte echilibrate, iar acest lucru se vede și în statistici. Inter Milano are un procentaj de câștig de 16.03%. Echipa de pe locul doi este Atalanta Bergamo care are 12.67%, dar aceste procente sunt generate de zeci de mii de calcule și sunt doar matematice. Oricum ar fi, Inter Milano are cele mai mari șanse să fie campioană deci cotele acestei echipe trebuie luate cât mai în serios.
Napoli

Am ales să punem echipa de la Napoli în acest top deoarece de-a lungul timpului, a fost un principal adversar de temut pentru fiecare dintre echipele care au reușit să marcheze o victorie a unei finale. Deși Napoli a fost victorioasă în finalele din Serie A numai în anii 1987 și 1990, Napoli a fost prezentă în foarte multe semifinale fiind foarte des decorați vice-campioni.
Deci oare cine să fie favorit la titlul de campioană dacă nu echipa care a fost vice-campioană în anii 1968, 1975, 1988, 1989, 2013, 2016, 2018 și 2019. Napoli nu a lăsat niciodată adversarii și nici fanii să uite că are puterea de a ajunge chiar în pragul în care să devină campioană. Este una dintre echipele de care ne temem atunci când plasăm pariuri și ne folosim de potențialul acestor jucători pentru a marca câștiguri cât de des putem.
Atalanta
Atalanta nu a reușit niciodată să câștige Serie A, dar conform istoriei și datelor din anii trecuți, Atalanta are un drum ascendent și probabil dacă anul acesta nu va reuși să câștige titlul, cu siguranță va fi un adversar care va ridica mult cotele adversarilor. În anii 2019, 2020 și 2021, Atalanta Bergamo a reușit să se plaseze mereu pe locul 3. Deși este la începutul carierei din Serie A, Atalanta are un palmares foarte bun în Serie B și Serie C unde a fost campioană de mai bine de 6 ori.
Atalanta are și stofă de finalistă fiind una dintre cele două echipe finaliste din Cupa Italiei de 4 ori, ultima finală a acestui campionat fiind în anul 2021.
Nici în campionatele europene, Atalanta nu s-a descurcat mai rău fiind mereu o echipă mediocră care a ajuns până în fazele de sferturi sau optimi atât în Europa League, Liga Campionilor sau Cupa Cupelor.
Juventus

Marele nume al Serie A este Juventus, una dintre echipele care vor răsturna complet și campionatul de anul acesta. Juventus deține și foarte multe recorduri pentru numărul de victorii pe care le are în campionatele naționale. Juventus deține nici mai mult nici mai puțin de 36 de titluri Serie A, primul fiind în anul 1905, iar ultimul în 2020. Juventus știe ce înseamnă să fie o echipă câștigătoare și ce înseamnă să investești în resurse importante.
Este și echipa unde omologul lui Messi a ales să își continue cariera. Ronaldo este unul dintre cele mai importante transferuri efectuate de către Juventus în acest an.
AC Milan
AC Milan poartă eticheta de aur a campionatului din Serie A și deși nu deține un record al victoriilor precum Juventus, deoarece ar fi imposibil ca două echipe să aibă două recorduri diferite, Milan este o campioană cu acte în regulă. Ultimul titlu de Serie A câștigat de AC Milan a fost în anul 2010-2011 fiind unul dintre cele 18 titluri câștigate de echipă în ultimii 115 ani.
Milan este una dintre echipele care câștiga titlul Serie A în anul 1901
Concluzie
Iată că acestea sunt echipele la care trebuie să te uiți mereu când evaluezi cotele unui posibil bilet plasat în acest campionat. Meciurile vor fi diferite în acest an după ce foarte multe campionate au fost amânate, iar și mai mulți jucători au suferit schimbări atât psihice cât și fizice. Ai grijă la echipele care până acum au fost în top 10 deoarece acestea vor trage tare.
