In plan local, numarul infectarilor cu coronavirus creste zilnic cu peste 100 de noi cazuri, doar in ultimele 24 de ore inregistrandu-se 129 de noi infectari. Municipiul Braila a trecut de pragul de 6 la mie in acest sfarsit de saptamana. Incepand cu acest weekend, municipiul Braila a intrat in carantina de weekend din cauza numarului mare de cazuri Covid-19 raportate, ceea ce inseamna ca persoanele nevaccinate vor trebui sa stea in case vineri, sambata si duminica intre orele 20.00 – 5.00, iar daca vor iesi vor avea nevoie de declaratii.
Si in spitale a fost un weekend de cosmar. In informarea transmisa de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta se mentioneaza faptul ca, in ultimele 24 de ore, 15 persoane au decedat din cauza COVID-19, 8 fiind din municipiul Braila, 1 din Faurei, 1 din Insuratei, 1 din Silistea, 1 din Surdila Gaiuseanca, 1 din Surdila Greci, 2 din Cuza Voda.
Pana astazi, in judetul nostru au fost inregistrate in total 15.485 de cazuri. Pe de alta parte, din totalul cazurilor amintite, un numar de 344 sunt pacienti transferati la Braila, din alte judete pentru a fi tratati.