Introducerea testelor rapide in scoli si gradinite este o poveste cu final nesfarsit. Nici pana in momentul de fata acestea nu au ajuns in Braila.
DSP Braila ne-a comunicat ca nu stie cand le vor primi.”Nu stim inca nimic. De abia au trimis in weekend o instructiune in ceea ce priveste recoltarile. S-a stabilit ca in fiecare luni si joi, inainte de inceperea cursurilor, la nivelul fiecarei unitati de invatamant – scoli si gradinite”, ne-a a declarat purtatorul de cuvant al DSP Braila, Nicusor Grosu.
Pe langa faptul ca momentul este amanat de la o saptamana la alta, iata ca o alta problema se intrevede la orizont: CINE LA VA ADMINISTRA?
S-au vehiculat mai multe variante, pornind de la cadre didactie si personal medical specializat si ajungandu-se acum pana la … parinti!
La sfarsitul saptamanii trecute, sindicatele din invatamant au transmis o scrisoare deschisa ministrului Sanatatii prin care precizau ca testele de saliva nu pot fi administrate prescolarilor si elevilor de catre profesori, avand in vedere riscul de contaminare la care acestia pot fi expusi.
Ramane inca un mister felul in care se va proceda, cert fiind faptul ca sindicalistii din invatamant se opun ferm ca testarea sa fie facuta de catre personal didactic,
Ce se intampla daca un test iese pozitiv?
1. Cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunta imediat parintii/reprezentantul legal al elevului.
2. Elevul va fi izolat in cabinetul medical sau in spatiul special desemnat si organizat, unde va fi monitorizat monitorizat de catre un cadrul medical sau persoanele special desemnate.
3. Cadrul medical sau, dupa caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul unitatii invatamant vor solicita la directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti efectuarea testarii prin metoda RT-PCR elevului.
Unitatile de invatamant din sistemul public si privat vor raporta directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din saliva, in vederea testarii prin metoda RT-PCR.
Romania are aproximativ 2.900.000 de elevi si prescolari si circa 265.000 de profesori.