Spitalul Judetean din Braila se confrunta cu o situatie absurda, care pune viata pacientilor in pericol în cazul unei evacuari de urgenta. Usile de la sectia de Terapie Intensiva, acolo unde sunt tratati bolnavii de COVID-19 sunt cu 10 centimetri mai inguste decat paturile. Asta inseamna ca pentru a scoate din salon bolnavii in regim de urgenta, cum ar fi un incendiu, singura solutie e ca pacientul sa fie asezat pe o targa, la un loc cu tubul de oxigen si stativul.
Situatia nu este de astazi, de ieri, ci de mai bine de un an. Sectia ATI COVID a functionat in sectia noua de terapie intensiva pentru copii inca din primul val al pandemiei. Usile au fost construite pe masura paturilor pentru copii. In momentul în care s-a infiintat sectia COVID ATI, paturile pentru adulti au fost inclinate si introduse in salon. Astazi, daca ar aparea o situatie de urgenta, paturile, cu tot cu pacient, nu ar putea fi scoase de pe usa.
Solutia gasita de catre conducerea Spitalului Judetean Braila a fost cumpararea unei targi cu o latime de 60 de centimetri care sa iasa pe usa salonului de terapie intensiva
Totusi, reprezentantii ISU nu sunt de acord cu aceasta solutie si le-au cerut celor din conducerea spitalului sa gaseasca un spatiu adecvat pentru sectia de ATI COVID.
De asemenea, Institutia Prefectului Judetul-Braila solicita, în regim de urgenta, remedierea neregulilor descoperite la Sectia Anestezie Terapie Intensiva (ATI) COVID, a Spitalului Judetean de Urgenta Braila si atrage atentia conducerii unitatii spitalicesti ca, solutia de evacuare a pacientilor identificata de managerul Delia Râsnoveanu, în cazul declansarii unui incendiu, cu ajutorul unei targi, de dimensiuni mai mici, de 60 de centimetri latime, pe care poate fi asezat un bolnav, cu tub de oxigen si stativ, nu este eficienta pentru asigurarea fluxului de evacuare. De precizat este faptul ca deficientele constatate de catre personalul operativ si paramedical din cadrul ISU ”Dunarea” Braila, sunt la usile celor 6 saloane de la ATI- COVID, care sunt neconforme, din punct de vedere al dimensiunii paturilor.
“In urma controalelor efectuate de ISU s-a gasit aceasta neregula. Usa mai îngusta decât patul din salon. ISU a solicitat managementului Spitalului Judetean rezolvarea acestei situatii, gasirea unei solutii de remediere. Spre surprinderea mea, ISU a primit un raspuns de la Spitalul Judetean prin care i se spune ca s-a remediat aceasta problema prin folosirea unei targi cu latimea de 60 de centimetri, pe care poate fi asezat un bolnav, un tub de oxigen si stativul. De asemenea, managementul Spitalului Judetean a comunicat ca sunt în curs de achizitionare a înca doua targi. Va pot spune ca ISU nu agreeaza aceasta idee cu targa. Am trimis din partea Institutiei Prefectului o adresa catre Spitalul Judetean în care am solicitat sa ne explice, în detaliu, care e procedura de evacuare a persoanelor din salon într-o situatie neplacuta, cum considera personalul medical ca se poate face evacuarea, în ce ordine, astfel încât sa vedem daca solutia agreata de managementul Spitalului Judetean este una în conformitate cu prevederile legale”, a declarat prefectul judetului Braila, Florin-Sergiu Dobrescu.
Urmare a unui raspuns transmis, astazi, de Spitalul Judetean de Urgenta Braila, Institutiei Prefectului-Judetul Braila i se aduce la cunostinta faptul ca evacuarea pacientilor din sectia ATI – COVID, aflata la etajul III al cladirii, în pavilionul E, la Cardiologie-Pediatrie, unde ”usile de acces ale saloanelor sunt calibrate pentru mobilier pediatric, dar sunt dotate cu mobilier pentru adulti, respectiv cu paturi ATI mobile”, se face doar cu ajutorul unei targi mobile, din dotarea sectiei.
In ceea ce priveste personalul disponibil pentru procedura de evacuare, in informarea transmisa de Spitalul Judetean se mai arata ca, pe schimbul de zi, sunt 7 angajati, respectiv 1 medic, 4 asistente si 2 persoane încadrate ca personal auxiliar, iar pe schimbul de noapte sunt 6 angajati, respectiv 1 medic, 3 asistente si 2 persoane la personal auxiliar.