Cunoscutul cântăreț de muzică folk Victor Socaciu a murit astăzi, 27 decembrie, la vârsta de 67 de ani.
Muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, Victor Socaciu s-a stins din viaţă într-un spital din Bucureşti.
În urmă cu două săptămâni, Victor Socaciu a participat la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om bun” la Breaza.
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar “foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.