Astăzi, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 23, în afara localității Olăneasca, ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că pe DN 23, în afara localității Olăneasca, un pieton în vârsta de 36 de ani, din Bacău, în timp ce se afla pe partea carosabilă, lângă un autocamion, ar fi fost acroșat de un autoturism care se deplasa din direcția Focșani către Brăila, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brăila.
Conform informatiilor transmise de Biroul de Presa al IPJ Braila, in urma impactului, pietonul este aruncat în afara părții carosabile, pe o suprafață unde vegetația era cuprinsă de un incendiu, iar autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a lovit frontal un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Brăila.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a pietonului și a doi minori in vârstă de 4 și 5 ani, pasageri ai celui de-al doilea autoturism implicat în eveniment, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.