Alexandru Popa are 32 de ani. In mod normal, el ar trebui sa aiba legatura cu comunismul doar prin povestile auzite de la altii mai batrani. Din nefericire, Popa Junior este un comunist sadea. Sa explicam de ce.
In contextul scandalului dintre primarul PSD Marian Dragomir si inspectorul scolar Catalin Canciu, viitorul candidat al PNL la Primaria Braila, PNL a declansat un atac la adresa PSD, pe motiv ca primarul in functie greseste in privinta bugetului scolilor.
Alexandru Popa a dat cateva declaratii ziarelor de casa in care a incercat sa explice de ce partidul lui de buzunar, tinand cont de rezultatele ultimelor alegeri la Braila, s-a opus proiectului de buget al scolilor promovat de PSD in CLM.
“Intelectualul Dragomir a obtinut an dupa an posturi si functii pe linie politica, adica bani. (…) poate tot de aceea intelectualul Dragomir l-a avut ca mentor pe Gheorghe Bunea Stancu, un nume de referinta al culturii locale si nationale (…). Cat despre lectiile de finante, intelectualul Dragomir are la dispozitia sa un intreg aparat de functionari care face bugetul si intocmeste documentele pentru diverse proiectele și toate se fac pe bani publici. Noroc că intelectualul Dragomir merge numai la evenimente unde se cantă muzica clasica, unde se dau cel mult flori platite de banii publici, nu bani din buzunarul propriu”.
Acestea sunt extrase din declaratia lui Popa in care deputatul PNL foloseste, clar peiorativ, adica “la misto”, cuvantul “intelectual” si intelegerea acestuia. Prin urmare, in opinia presedintelui PNL Braila, a fi intelectual este un lucru rau, care nu se potriveste cu conceptia domniei sale atat despre sine, politica, finante, economie chiar si muzica.
Va promisesm ca va explicam de ce “liberalul” Alexandru Popa este comunist. Luand in considerare cele declarate, el nu este doar comunist, este chiar epigon al lui Ceausescu. Il acuza pe Dragomir ca l-a avut drept mentor pe Gheorghe Bunea Stancu, dar Popa este evident ca il are drept mentor, in prezent, pe Ceausescu.
Nu intamplator, atunci cand a vrut sa il dea la o parte, Ceausescu l-a acuzat, dupa “Tezele din iulie”, de intelectualism pe Iliescu.
Curios este ca un imberb al politicii, Alexandru Popa, face acelasi lucru la cateva zeci de ani distanta. In acest moment se pune intrebarea: este mai rau cu un primar ca Dragomir, care face greseli inerente de strategie politica, dar care doar il ia la misto pe Popa, sau Popa care duce un conflict banal intr-o zona in care, ca sa isi demoleze adversarul, nu se sfieste sa fie un comunist in fapte si simtiri? Este evident ca ironia taioasa a unuia ca Dragomir te poate scoate din sarite, ca vorbele grele, dar din nefericire pentru Popa reale, ale acestuia despre Popa te pot face sa ai replici necontrolate.
Revenind, este mai grav ca Dragomir face misto de tine pentru ca te-a simtit slab, sau faptul ca tu il pui la zid folosind cele mai abjecte metode din “Epoca de aur” a comunismului? Ce este mai grav? Un primar care greseste sau un oponent care il vrea trimis acasa doar pentru ca este ”intelectual”?
Alexandru Popa se lauda ca are doua facultati, prin urmarer ar trebui sa fie mandru ca este intelectual. Dar, ceea ce pentru Popa se pune, pentru Dragomir nu. Este evident ca Popa nu se crede decat un mic Ceausescu, care doreste ca un intelectual de genul lui Iliescu, adica un Dragomir, respectand proportiile, sa dispara doar pentru ca asa vrea el, pe motiv ca este intelectual.
Aceasta analiza arata ca, atunci cand nu poti sa castigi batalii politice, gasesti motive sa justifici neputinta doar aruncand cu rahat in oameni. Sa ne intelegem, Dragomir nu este usa de biserica, nicidecum. Lui i se pot reprosa multe, dar in niciun caz, faptul ca este intelectual nu este o vina pentru Marian Dragomir, cum nu poate fi o vina pentru nimeni. Daca esti prost si in Ciresu ai invatat ca legea pumnului este cea care face si desface, abia atunci intelegi, repet, in conditiile aratate mai sus, ca singura modalitate este sa-l faci pe unul prea destept pentru “prostii” pe care ii conduce.
Cine nu a inteles pana acum ca Alexandru Popa conduce un partid minuscul la Braila, macinat de lupte intestine, centrat pe principiul ca “In Romania ziaristii nu se impusca, se cumpara”, nu a inteles ca Braila este departe de ceea ce a fost si ar fi vrut sa fie. Cu un astfel de lider, nu poti sa il opresti pe Marian Dragomir, asta nu pentru ca nu poate fi oprit, ci pentru ca o astfel de atitudine si manifestare nu face decat sa increteasca pielea pe timpan al intelectualilor care il cred pe Popa.
Practic, Popa impinge electoratul de dreapta, adica intelectualii in mare masura, in bratele lui Marian Dragomir. Cu siguranta, acestia ii vor acorda mai multe sanse unui intelectual asemena lor, decat unuia care nu da doi bani pe ei.
Daca pana acum, Dragomir nu a dat un bairam cu dedicatii “a la Popa”, cu siguranta o va face. Diferenta este ca Dragomir da dedicatii pentru intelectuali, iar Popa pentru “sicilieni”!