Pe 26 aprilie 1986, la ora 1.23 dimineata, Olexandr Akimov, responsabilul de tura al Unitatii nr. 4 din Centrala nucleara de la Cernobil, a ordonat oprirea reactorului la sfarsitul lucrarilor intreprinse inainte ca unitatea de alimentare sa fie oprita pentru reparatiile planificate. Leonid Toptunov, unul dintre operatorii reactorului, a indepartat capacul de pe butonul sistemului de siguranta al reactorului, care previne greselile accidentale, si l-a apasat. Conform acestui semnal, 187 de tije de control ale reactorului au inceput sa coboare spre miez. Luminile s-au aprins pe ecran, iar sagetile indicand tijele s-au pus in miscare. Stand intors pe jumatate catre panoul de control al reactorului, Olexandr Akimov a observat asta; a vazut, de asemenea, ca sagetile indicatorilor de dezechilibru al tijei de control automat a luminat la stanga, asa cum ar fi trebuit, ceea ce insemna o scadere a capacitatii reactorului. Dupa aceea, s-a intors la panoul de siguranta, pe care il supraveghea in timpul experimentului. Atunci s-a intamplat ceva care nu putea fi prevazut nici macar de cea mai nestavilita imaginatie. Dupa o usoara descrestere in putere, reactorul, brusc, a inceput sa creasca intr-un ritm tot mai mare, au aparut alarmele. Toptunov a strigat despre cresterea alarmanta a puterii. Totusi, era dincolo de puterile lui sa faca ceva. Tot ce putea face era sa tina apasat butonul sistemului de siguranta al reactorului. Tijele CPS erau in zona activa. Nu mai avea la dispozitie, nici el, nici altcineva, alte cai de actiune. Akimov a strigat: «Opreste reactorul!».
A sarit la consola si a dezactivat cuplajele electromagnetice ale dispozitivelor de actionare a tijelor CPS. Actiunea lui a fost corecta, dar inutila. La urma urmei, logica sistemului de control, adica toate elementele de circuite logice, a functionat corect, tijele se aflau in zona activa. Acum stim: dupa apasarea butonului sistemului de siguranta al reactorului, nu au mai existat actiuni corecte, nu exista nicio cale de salvare… Au urmat doua explozii puternice, la un interval scurt de timp. Tijele sistemului de siguranta al reactorului s-au oprit din miscare fara a fi parcurs nici macar jumatate din drum. La ora 1.23 dimineata, reactorul a fost distrus de puterea neutronilor rapizi. Acesta este un accident puternic, cea mai mare catastrofa care se poate intampla vreodata unui reactor nuclear. Nimeni, niciodata, nu s-a pregatit pentru asta.“
Asa descria Anatoli Diatlov, inginerul-sef adjunct care a supervizat lucrarile de la reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobil in 26 aprilie 1986, evenimentele care au avut loc in camera de control inainte de explozia catastrofala. Sunt chestiuni tehnice, despre butoane, sageti si luminite, care nu dau, de fapt, explicatia fenomenelor care au avut loc in interiorul reactorului. In plus, Diatlov se erijeaza in narator si observator, fara a pomeni ce a facut el in tot acest timp. Nu ne lansam nici in lectii de fizica si chimie, nici in postura de procurori, ramanem la faptele inregistrate de istorie.
Anatoli Diatlov a fost condamnat la zece ani de inchisoare, fiind gasit vinovat de „gestionarea defectuoasa a unor intreprinderi cu potential exploziv“, dar a fost eliberat dupa cinci ani. A reusit sa-si scrie memoriile, „Cernobil. Cum s-a intamplat“, si a murit in 1995, de insuficienta cardiaca, desi in momentul exploziei a fost iradiat cu 390 rem (3,9 Sievert), o doza care ucide in mai putin de 30 de zile aproximativ jumatate dintre persoanele afectate.
Consecintele accidentului nuclear de la Cernobil sunt astazi binecunoscute. Insa vinovatii pentru amploarea pe care a avut-o cel mai grav eveniment nuclear din istorie nu s-au aflat numai in unitatea numarul 4 din Cernobil, ci si in fotoliile moi din Kremlin. De fapt, puterea de distrugere a suflului exploziei a fost alimentata de autoritatile sovietice, chiar incepand cu zorii zilei de 26 aprilie 1986. Iata, deci, o scurta cronica a esecului si a iresponsabilitatii unui guvern in fata propriilor cetateni.
