Este o zi torida de vara. 5 iulie 1996. In dimineata acestei zile, doctorita pediatru Mariana Negoita se imbraca si coboara din apartamentul de lux pe care il detine in strada Cojocari din Braila. Merge sa cumpere paine si, la intoarcere, schimba cateva vorbe cu o vecina. Aceasta va fi ultima persoana care poate confirma ca, in jurul orelor 10, Mariana Negoita se afla in viata. Conversatia banala avea sa fie ultima in care dr. Negoita vorbeste cu cineva care confirma dialogul. Cateva ore mai tarziu dr. Mariana Negoita inceteaza sa mai existe. Avea 54 de ani si sfarsea sub 54 de lovituri cauzatoare de moarte. Cazul dr. Negoita devine, din acel moment, o pata hidoasa pe reputatia Politiei Brailene.
Dr. Negoita nu a mai ajuns sa-si vada pacientii
Este ora 14. Asistenta doctoritei Negoita, Ticuta Ion, este ingrijorata ca sefa sa nu mai ajunge sa consulte zecile de pacienti care o asteptau la cabinetul din cadrul Policlinicii situate pe Calea Calarasilor, peste drum de BCR.
Impacientata, ea o suna pe fiica doctoritei, Loredana Butuc, si ii spune ca mama acesteia nu a ajuns la serviciu si nici nu raspunde la telefonul fix de acasa. Incepe nebunia.
Fiica doctoritei descopera crima, dar se comporta ciudat
Este trecut de ora 15.00, cand Loredana hotaraste sa verifice spusele Tincutei Ion. Impreuna cu sotul ei, fiul profesorului de soprt Butuc, merge la apartamentul mamei din strada Cojocari. Ajunsi acolo, cei doi descopera ca Mariana Negoita este moarta si nu oricum. Ucisa cu zeci de lovituri care transformasera casa intr-o baie de sange. Cel putin ciudat, fiica ei evita sa anunte autoritatile (Politie si salvare) si decide sa se deplaseze la o distanta de 20 de km de locul crimei, in comuna Romanu, pentru a ii comunica tatului cele intamplate.
Nu stim ce resorturi au determinat-o pe Loredana Butuc sa nu anunte crima la politie si sa se deplaseze la zeci de kilometri distanta pentru a isi anunta tatal de tragicul eveniment. Ca o paranteza in avanpremiera, Loredana Butuc a declarat anchetatorilor ca a preferat “sa vada criminalul in ochi”. In acest context este pregnanta intrebarea care sa defineasca de ce Loredana a crezut ca ucigasul mamei sale este chiar tatal ei.
Crima de Ziua Politiei
5 iulie 1996 nu este o zi ca oricare alta, ci ziua in care politistii braileni, mai mult decat oricand, isi faceau de cap. Este Ziua Politiei motiv de bairam, de la Vladica la Opinca, stropit cu molan servit rece, alaturi de gratare aburinde diseminate, potrivit limbajului politienesc, in activitati specifice.
Practic, crima din 5 iulie se suprapune perfect pe o mai slaba atitudine politieneasca in cadrul IPJ Braila. Spunem asta deoarece exista concluzii scrise ale unor asa-zisi anchetatori penali, care au crezut ca evenimentul nedorit s-a produs/a fost produs in acest context. Vom reveni la momentul potrivit cu aceasta ipoteza.
Neconcordante in lant
Evident, un astfel de eveniment petrecut in viata unei familii lasa urme adanci si la fel de evident, genereaza neconcordante .
Nu vom insista asupra ambiguitatii de care dau dovada Loredana Butuc si sotul ei, dar este relevant faptul ca sa lasi in urma cadavrul propriei mame si sa parcurgi 40 de km dus-intors este un semn de intrebare. Reluand, dupa ce fiica victimei ii comunica tatalui ca in casa lor s-a produs o crima, abia atunci sotul victimei, Remus Negoita, anunta politia.
Prea mult pentru putin
Au trecut multe ore de cand, potrivit unor reputati legisti, crima a avut loc. Este in jurul orei 17.00 cand politistii si sefii politistilor isi lasa gheata sa se topeasca in paharele de whisky si actioneaza. Cum fac asta? Ca niste imberbi cadeti aflati la primul eveniment.
Se formeaza, in ciuda faptului ca evenimentul de cercetat se afla intr-o arie restransa, doua echipe de cercetare. Mai mult, in campul infractional patrund foarte multi oameni care isi lasa amprentele peste tot si care cred, cel putin teoretic, ca pot face fata excudarilor ulterioare.
In traducere libera, asta inseamna ca amprentele, lasate neintentionat de catre cei care cerceteaza locul crimei, vor fi excluse prin eliminare tot de cei care cerceteaza locul crimei. In limbaj profan, aceasta inseamna ca “campul infractional a fost transformat intre o varza”. Cu siguranta, o astfel de atitudine, general valabila pentru munca a foarte multi politisti, nu ar constitui o problema, cu o conditie, sa se gaseasca criminalul.
Criminalul a scapat
Concluzia de mai sus nu inseamna neaparat ca munca politistilor a fost proasta. Verificabil, ea a fost inutila si lipsita de profesionalism, asa ca scuzele unor grei din Politie, potrivit carora printre cauzele insuccesului s-ar afla faptul ca procurorul de caz era un tanar, nu reprezinta nimic in rezolvarea cazului.
Ancheta a inceput in stilul militienesc impus de ofiteri de Politie, care tocmai fusesera acuzati de comportamente brutale inainte de 1989, inclusiv impotriva unor femei care facusera efort si nu recunosteau.
Tot acesti politisti erau acuzati de presa vremii ca beneficiau de averi pe care nu si le-ar fi permis din salariu. Spunem asta pentru ca este greu de crezut ca astfel de oameni ar fi putut aplica metode politienesti de prin de prim rang, care sa duca la capturarea criminalului. Acest lucru nu inseamna ca nu doreau, ci pur si simplu, nu nu puteau prinde un astfel de criminal.
Remus Negoita, asasinul de serviciu
In contextul si conditiile descrise mai sus, Remus Negoita a devenit tinta anchetatorilor braileni. Exclude din start varianta ca acesta nu ar fi putut fi suspectul numarul unu al Politiei brailene, dar tot ce au facut anchetatorii dupa aceea a aratat ca alta varianta nu aveau.
Era un suspect convenabil, pliabil si posibil. Ce nu lua in calcul anchetatorii braileni era faptul ca acesta nu putea fi dovedit din punct de vedere spatio-temporal ca fiind suspect. Mai mult, si Remus Negoita avea propriile lui rezolvari.
Remus Negoita isi acuza copiii de moarte mamei lor
Indecizia anchetatorilor braileni, cei mai multi dintre ei implicati in afaceri dubioase, arata ca dorinta Politiei brailene de a rezolva cazul este una majora. Din pacate, modul tehnico-tactic al acestora este unul sovietic, nebazat pe fapte concrete si mai ales pe interpretarea reala a evenimentelor. Ce a determinat lucrul asta: criminalul a fost, este si va fi liber!
Mai mult, in cateva randuri, Remus Negoita si-a acuzat fiica ca ar fi in legatura cu rima avand ca mobil dorinta de inavutire rapida.
Politia Braila nu a gasit criminalul si nici nu il va gasi vreodata
Anii au trecut. Apartamentul din strada Cojocari a ramas ferecat. Nici politistii si nici ziaristii nu au gasit criminalul. Curios, politistii au spus ca, in ciuda faptului ca erau ghiftuiti cu mici si bere de Ziua Politiei, si-au facut datoria. In ciuda faptului ca mai multi ziaristi au spus ca au existat deficiente in ancheta Politiei, nimic nu s-a intamplat. “Cand a avut loc crima din 5 iulie 1996, sefii Departamentului de Investigatie si Criminologie de la ziarul Ziua, Sorin Ovidiu Balan si Stefan Catalin Iordache, au venit la Braila. Impreuna cu ei s-a aflat un fost invatacel alt celebrului Ceacanica. In urma unor negocieri, la dispozitia acestora a fost pusa o copie a dosarului crimei, fapt care a relevat ca politia nu si-a facut datoria”, sustine Stefan Catalin Iordache.
“Politistii au spus, initial, ca jaful a fost mobilul. Din casa lipseau bijuteriile din caseta de bijuterii de langa pat, dar aproape jumatate de kg de aur inca exista in casa, asta pe langa sutele de perechi de ciorapi, aparatura electronica de ultima generatie, bani in lei si valuta. Este evident ca nu jaful a fost mobilul crimei ci altceva”, a conchis Catalin Iordache.
Ce inseamna acel “altceva”? Doctorita Negoita avea in casa mai multe icoane cu Iisus tinut in brate de un calugar si tot ea era cea care stabilea daca un elev putea sa mearga la un liceu, de la militar la agricol. Faptul ca nimeni nu a catadicsit sa intrebe daca asta putea fi mobilul crimei este chiar o intrebare.
Mai mult, nimeni nu a luat in calcul faptul ca Remus Negoita a desenat, din faianta, pe peretele bucatariei apartamentului comun, o cruce pe fond albastru.
Nimeni nu a luat in calcul faptul ca doctorita Negoita s-a casatorit cu Remus Negoita pentru a scapa de un fals pretendent, Mihai, si ca a avut un aranjament matrimonial cu Remus Negoita.
Concluzii
Dincolo de povestea cu iz de telenovela petrecuta in fostul centru al “cremei, fristii si smantanii” societatii brailene, ramane intrebarea: Este adevarat ca portretul robot al presupusului criminal seamana cu reputatul chirurg , doctor Dan Sabau, sau ca arma crimei este un dispozitiv medical numit trocar, usor de gasit si de identificat, sau ca doctorita Negoita a avut un aranjament prenuptial cu sotul acesteia, sau ca exista o mafie a admiterii in licee in care acceptarea medicala era obligatorie, sau ca o secta necunoscuta activa la Braila, sau ca inadvertentele lui Remus Negoita cu conducerea trustului BraiGal, condus de Ion Susanu, erau ireconciliabile, sau ca exista o cauzalitate intre jurnalul imberb al lui Remus Negoita, oprit cu doua saptamani inante de crima, sau ca anumite Vip-uri din Braila beneficiau de tratamente speciale, medicamentoase din partea unor medici. Sau poate nimic din toate acestea. A fost o crima pasionala sau nu, in fostul cartier al bogatilor?
