Oras de legenda, Braila poarta in pantece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodata de-a lungul Dunarii, de catre turcii care au stapanit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube. Secole la rand, bogaţiile raialei si ale Ţarii Romanesti luau drumul Stambulului prin portul “IBrailei” si nu puţini au fost cei care au ravnit la aurul pazit cu strasnicie de ieniceri.
Sute de ani s-au batut romanii, turcii si rusii ca sa cucereasca frumoasa cetate de la gurile Dunarii. Ioan Voda cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum si nesfarsite detasamente de soldati trimisi de tarii rusi, au asediat zile si nopti strasnica fortificatie construita de otomani, „in care fac un mare comert mai decat in toate orasele tarii”, dupa cum spune un cronicar bizantin.
Cetatea dateaza de dupa 1538. Atunci, in retragere, dupa expeditia de pedepsire a lui Petru Rares in Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, si Braila, portul cel mai important al Tarii Romanesti la Dunarea de Jos. De atunci si pana dupa 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Braila devine „cap de pod al intereselor otomane in regiune”, spun istoricii. Cum Braila, cu tot ce insemna ea din punct de vedere economic si strategic, intra direct sub administrarea Portii, turcii construiesc aici o cetate, imposibil de cucerit. Minarete semete se inaltau indaratul zidurilor, fantani adanci, cu apa limpede, au fost sapate, pentru ca „Berayl” sa reziste cat mai mult, in caz ca avea sa fie atacata.
Au asezat citadela pe cel mai inalt loc de pe toata terasa Dunarii – acolo unde crestinii isi pusesera, inainte de cucerire, mormintele, conform cercetarilor arheologice. In timp, au incercuit citadela cu trei ziduri de aparare. Cinci inele de aparare inconjurau cetatea, fiecare din ele intarit cu santuri. Primul zid inconjurator avea nu mai putin de noua bastioane de aparare. In timpul durelor asedii la care a fost supusa cetatea ulterior, alimentarea cu munitie si cu diverse provizii a bastioanelor, ca si miscarile de trupe, se realizau, uneori, cu ajutorul unui sistem de tuneluri subterane. Turcii au profitat de malul inalt al Brailei din zona Dunarii si de solul moale, pentru a putea strapunge pamantul, si asa au facut spectaculoasa retea subterana, unica in Romania.
Existenta tunelurilor subterane era ascunsa populatiei civile, in anii stapanirii otomane. Hrubele au fost construite de turcii care au stapanit Braila vreme de aproape trei sute de ani si erau folosite drept cai subterane, pentru transportul armamentului, bogaţiilor si alimentelor direct catre Dunare sau spre campie. Legendele locului spun ca turcii puteau strabate hrubele calare, atat de spaţioase erau aceste galerii, traseul pornind de la ultima fortificaţie, respectiv de la Citadela – zona de nord a Gradinii Mari, pana la ultimul zid de aparare catre Bulevardul Cuza de astazi, de-a lungul caruia se aflau cele noua bastioane, amplasamentele tunurilor din Garnizoana Braila. Hrubele au avut doua roluri principale: unul de depozitare de produse si celalalt cu caracter strategico-militar, asigurand comunicarea intre fosta Citadela, situata in zona Gradina Mare – Bulevardul Panait Istrati – Bulevardul Al.I.Cuza – Faleza Dunarii si fortificaţiile exterioare ale cetaţii.
Descoperirea hrubelor in vremurile noastre, dupa daramarea cetatii si dupa constructiile masive inaltate in jurul anului 1900, a dat nastere fabulatiilor de tot felul. Multi vanatori de comori sunt si acum convinsi ca hrubele gazduiesc, inca, ramasite ascunse ale bogatiilor stralucitoare din timpul Imperiului otoman. Este adevarat ca faptele istorice le hranesc aceste sperante. Se spune ca armata moldoveneasca a lui Ioan Voda cel Cumplit, care a atacat cetatea turceasca, fara a cuceri insa si citadela, a luat „mult aur… si argint si bani batuti, nestimate si margaritare”. „Braila era orasul cel mai avut din acele vremuri”, completeaza un faimos cronicar polon.
Mihai Viteazul a atacat si el, prin trupele conduse de banul Manta, vestita cetate a Brailei. Mai bine de trei luni a durat asediul, iar in final, garnizoana otomana a capitulat. Soldatilor sultanului li s-a permis sa plece liberi, cu barcile, pe Dunare. „I-au lasat sa-si ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheata de ostasii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, cand au vazut ca, de la un moment dat, barcile turcilor stateau sa se scufunde, de grele ce erau, desi cei din garnizoana nu puteau lua cu ei decat ceva de-ale gurii. Se pare ca otomanii luasera cu ei in secret, prin hruba localizata azi in Gradina Mare, care avea iesire in malul Dunarii, o buna parte din tezaurul cetatii otomane. Au ascuns in paini lingourile de aur, ca sa nu poata fi prinsi”. Dar chiar si asa, sursele istorice confirma faptul ca valahii lui Mihai, au gasit in cetate „un milion de bani de aur si mare cantitate de provizii”.
In vara anului 1828, dupa ultimul asediu sangeros, rusii au hotarat sa faca una cu pamantul citadela Brailei. Voiau sa se asigure ca nu va mai fi nevoie sa o recucereasca iar si iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca sa distruga totul. Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievala la fel de frumoasa ca aceea a Sighisoarei, nu au mai ramas decat tunelurile subterane – un numar de tuneluri secrete folosite de otomani, pentru alimentarea cu provizii si munitie a cetatii.
Desi mult mai puţin cunoscute decat catacombele Parisului sau tunelurile (mitice) de sub munţii Bucegi, misterioasele hrube si pasaje de sub orasul Braila preocupa pe arheologi, care spera ca la un moment dat se vor gasi banii necesari macar pentru cartare, daca nu cumva si pentru restaurarea in scop istoric si turistic.
