La sfarsit de octombrie, de regula dupa ce agricultorii termina de strans ultimele roade ale toamnei, in semn de multumire, se inchina o masa imbelsugata anului darnic ce se termina. In anii socialismului insa “Ziua recoltei” devenise o sarbatoare nationala, cu expozitii agricole, defilari si manifestatii pe stadioane. In 1989, pentru sarbatorirea “Zilei recoltei” a fost ales judetul Braila. Acolo s-a deplasat cuplul prezidential sa inmaneze personal titlul de “Erou al Noii Revolutii Agrare”. De ce Braila? Conform raportarilor, se obtinusera cele mai mari productii din istoria judetului: 9.110 kg grau si secara, 7.509 kg orz, 6.324 kg floarea-soarelui, 6.300 kg soia, peste 30.000 kg porumb stiuleti in medie la hectar si nu mai putin de 503.000 tone de legume!
VIZITA IN COMUNELE JUDETULUI
Vizita cuplului Ceausescu in judetul Braila a inceput inca de sambata. Inainte de primirea oficiala, “Tovarasii” au facut doua popasuri in judet. Primul a fost la Intreprinderea Agricola de Stat Urleasca, unde au fost intampinati de primul-secretar Anton Lungu, iar al doilea in comuna Tudor Vladimirescu. Ambele s-au desfasurat dupa tipar. Au fost intampinati “cu bucurie” de locuitori ai comunei si ai localitatilor apropiate, veniti “sa le adreseze din inima urari de bun venit, sanatate si putere de munca”.
“Inaltii oaspeti” au primit flori si paine cu sare. S-au purtat apoi “dialoguri” cu specialisti. Iar secretarul general al partidului a inspectat personal lanurile de porumb. Si nu orice lanuri, ci sole semanate cu porumb din soiul Fundulea 420, din care s-a asigurat o productie preliminara de 24.700 kg la hectar!!! Cum altfel, cand “stiuletii, cate 2 si, uneori, chiar 3 pe planta inalta si viguroasa sunt bine dezvoltati, cu boabe pline, mari si aurii”? Dupa ce au strabatut intr-o masina deschisa comuna Tudor Vladimirescu, s-au oprit pentru cateva clipe in centrul civic, unde le-au fost prezentate nivelul de dezvoltare si rezultatele obtinute in comuna.
PRIMA ZI LA BRAILA
Primirea oficiala in judet a avut loc pe platoul din fata Intreprinderii de Utilaj Greu “Progresul”, unde “mii si mii de oameni purtau cu mandrie drapele tricolore si rosii, portrete ale tovarasului Nicolae Ceausescu si tovarasei Elena Ceausescu, pancarte cu urari la adresa partidului si secretarului sau general”, a descris Scinteia atmosfera de intampinare. Militari si membri ai garzilor patriotice au prezentat onorul si s-a intonat imnul de stat al RSR.
Conform protocolului, au primit si aici paine si sare, au fost imbratisati de pionieri si soimi ai patriei bine controlati inainte, li s-au oferit flori si s-au agitat pancarte. “Tovarasii” au calcat apoi Intreprinderea Progresul, unde Nicolae Ceausescu a primit raportul despre indeplinirea planului, modernizarea utilajelor. A dat, la schimb, indicatii.
Printre uralele si ovatiile oamenilor plasati pe traseu “sa-si exprime sentimentele de nemarginita recunostinta pentru marile prefaceri innoitoare”, Tovarasii si-au incheiat ziua la sediul Comitetului de Partid Braila.
EXPOZITIA AGRICULTURII
Primul obiectiv din ziua de duminica a fost expozitia agriculturii judetului. Pe drum insa, din masina deschisa pusa la dispozitie, cuplul prezidential a urmarit semnele de viata noua de pe principalele artere ale orasului (“cadru arhitectonic complet nou si de o reala frumusete”). La intrarea in expozitie (“strajuita de un impunator arc de triumf”), tineri si tinere in costume populare i-au intampinat pe Tovarasi cu paine rumena, facuta chiar din recolta anului 1989 (“cea mai bogata din istoria agriculturii brailene”).
Impreuna cu inalti functionari din Ministerul Argiculturii, din Uniunea Nationala a Cooperativelor Agricole de Productie, primi-secretari si specialisti, Nicolae si Elena Ceausescu au admirat roadele toamnei. S-au prezentat date privind structura culturilor, modul de folosinta a terenului, dinamica productiilor vegetale si animaliere si stadiul lucrarilor de imbunatatire funciara. S-au purtat discutii cu ministrul Agriculturii si cu membri din conducerea judeteana, iar Nicolae Ceausescu a facut aprecieri si observatii, a stabilit sarcini pentru realizarea planului. Pe langa principalele standuri destinate culturilor de toamna si legumiculturii, au fost organizate spatii expozitionale destinate zootehniei si sectorului de mecanizare – dotat cu tractoare si masini agricole utilizate in intreaga tara la muncile campului. Un ultim sector a fost rezervat industriei mici si celei alimentare.
“CEAUSESCU SI POPORUL!”
Punctul culminant al “Zilei recoltei” a fost marea adunare populara de pe stadionul municipal (“impodobit sarbatoreste”).
Au fost chemati, cu mic, cu mare: agricultori, “oameni ai muncii” din unitatile industriale ale judetului, cadre didactice, scolari si prescolari, li s-au inmanat pancarte si s-au repetat urale. Sa vada si sa moara de invidie dusmanii cat de iubit era Ceausescu de intregul popor. Pentru certitudinea succesului, organizatorii au adus manifestanti si din afara judetului. Veniti cica din proprie initiativa! Ca invitati, au fost prezenti primii-secretari ai comitetelor de partid ale judetelor Buzau, Calarasi, Constanta, Galati, Ialomita, Tulcea si Vrancea si membri din conducerea unor ministere si organizatii. Conform indicatiilor de la repetitii, la aparitia Tovarasilor in tribuna oficiala, multimea a izbucnit in ropote de aplauze si urale. “S-a scandat cu insufletire «Ceausescu – PCR!», «Ceausescu reales la al XIV-lea Congres!», «Ceausescu si poporul!», «Romania a ales – socialism, pace, progres!»”
“PREFACERI ALE EPOCII DE AUR”
Adunarea a fost deschisa de Anton Lungu. Dupa multumirile adresate cuplului prezidential pentru onoarea de a sarbatori “Ziua recoltei” in mijlocul brailenilor, a prezentat “marile prefaceri ale Epocii Nicolae Ceausescu” in judet. “Astazi realizam in numai sase zile intreaga productie industriala anului 1950. Productia agricola a sporit de 14 ori. Au fost create peste 55.000 de noi locuri de munca, s-au dat in folosinta mai mult de 70.000 de apartamente si case noi, scoli, centre de creatie si cultura.
Au aparut orase noi, centre industriale, a crescut continuu nivelul de trai material si spiritual al locuitorilor.” Au mai luat cuvantul Petre Perianu, directorul Intreprinderii Agricole de Stat Urleasca, Marinache Andronic, secretarul Comitetului de Partid de la Intreprinderea de Utilaj Greu Progresul Braila, Marioara Tiganus, secretar al Comitetului Comunal de Partid si primar al comunei Tudor Vladimirescu, Adrian Murgoci, director general al Combinatului de Fibre, Celuloza si Hartie Braila. Cuvantarea lui Nicolae Ceausescu a fost prezentata pe larg in intreaga presa romaneasca. A fost intrerupt de aplauze si urale de 25 de ori. La iesirea de pe stadion, Nicolae si Elena Ceausescu au strabatut pe jos “un adevarat culoar viu format de multimea de locuitori ai Brailei, care le-au exprimat din nou cele mai calde sentimente, bucuria de a-i fi primit ca oaspeti dragi, mandria de a fi partasi la aceste momente memorabile din viata orasului si judetului lor”. A fost ultima sarbatoare nationala a recoltei din Romania. Si ultima vizita a lui Ceausescu la Braila.