Acasă Eveniment Accident cu victima, pe Soseaua Ramnicu-Sarat / Baut bine, braileanul a intrat...

Accident cu victima, pe Soseaua Ramnicu-Sarat / Baut bine, braileanul a intrat cu masina intr-un alt autovehicul

Un accident produs de un brailean beat a avut loc aseara, dupa lasarea intunericului, pe Soseaua Ramnicu Sarat din municipiu.

Astfel, noaptea trecuta, jurul orei 22:10, politisti din cadrul Biroului Rutier, au fost sesizati prin apel 112, cu privire la faptul ca pe Soseaua Ramnicu-Sarat din municipiu, a avut loc un accident rutier.

Avand in vedere cele sesizate, politistii s-au deplasat la fata locului si au stabilit faptul ca un barbat, in varsta de 52 de ani, din sat Cazasu, in timp ce conducea autoturismul pe Soseaua Ramnicu-Sarat, din directia strada Soveja catre strada Comuna din Paris, ar fi pierdut controlul volanului si a patruns pe sensul opus de mers, lovind un autoturism condus de un barbat, in varsta de 45 de ani, din Braila.

Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Braila, in urma evenimentului a rezultat vatamarea corporala a barbatului in varsta de 45 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Ambii soferi au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ in cazul barbatului in varsta de 45 de ani, iar in cazul barbatului in varsta de 52 de ani, a rezultat faptul ca avea o imbibatie alcoolica de 0,67 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Pe numele acestuia, a fost intocmit dosar penal si continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice.

Exit mobile version