Ideal ar fi ca un corp aflat in descompunere sa aiba acces la un pic de aer, astfel incat sa se poata deshidrata. Dar daca este ingropat intr-unul dintre acele sicrie de protectie foarte sigilate, nu exista loc pentru ca toate acele gaze si lichide sa iasa, astfel organismul transformandu-se intr-un fel de mlastina. Ar deveni ceva ce seamana cu fiinta din filmul Creatura din Laguna Neagra.
Fiind incapabil sa iasa, gazul din sicriu sau mausoleu se acumuleaza pana cand se produce o explozie care va imprastia ramasitele pe capac.
In cazul exploziilor foarte violente, chiar si marmura criptei poate fi dislocata.
Un exemplu in care a avut loc il are in centrul actiunii pe primul rege normand al Angliei: William Cuceritorul .
William a fost ranit in timp ce calarea in lupta, fiindu-i strapunse intestinele.
Oamenii din viata lui (cu care nu se purtase foarte frumos si fiul sau, cu care era efectiv in razboi au decis sa nu se ocupe de aranjarea inmormantarii sale. Dupa ce a murit, trupul sau a ramas in descompunere pe o lespede de piatra in timp ce astepta ca cineva sa se ofere voluntar.
In cele din urma, un cavaler a decis sa se implice si a transportat cadavrul pe o distanta de 112 kilometri pana la Caen pentru a fi ingropat, in timp ce trupul continua sa se descompuna si sa acumuleze gaz.
La sosire, un foc din oras a incalzit cadavrul si mai mult , a mentinut acele gaze in expansiune. In ziua inmormantarii, era prea umflat .
Nedescurajati de fizica de baza, ca un copil mic care incearca sa bage o jucarie patrata printr-o gaura in forma de cerc, groparii au incercat totusi sa-l inghesuie acolo.
In acel moment, corpul a explodat, iar intestinele umflate s-au spart si o duhoare intolerabila a atacat narile celor din apropiere si pe cele ale intregii multimi. Cei indoliati au fost, astfel, acoperiti cu ramasite ale regelui.