„Cartea tibetana a mortilor”, așa cum este cunoscuta in mod obișnuit, este un text stravechi care a fost scris in scopul de a-i ajuta pe cei muribunzi/morti sa se descurce in taramul de dupa moarte. Aceasta carte este o dovada a atentiei acordate de stramoșii noștri procesului mortii. In definitiv, moartea este un proces la fel de natural ca oricare altul.
Credinta in existenta unui suflet etern este cu siguranta una dintre ideile cele mai vechi din istoria omenirii. In zilele noastre, intr-o lume din ce in ce mai nereligioasa, industrializata, notiunea de „suflet etern” pare extrem de ciudata. In cartile care s-au scris despre experientele din apropierea mortii (cea mai cunoscuta fiind cea a lui dr. Moody, un pionier in domeniu) se regasesc o serie de elemente comune ale pacientilor care au intrat in moarte clinica: senzatia din iesire de corp, contactul cu rudele decedate, aparitia unei fiinte de lumina, senzatia de plutire, existenta unui tunel, etc. In ceea ce priveste „Cartea tibetana a mortilor”, se prezinta destul de succint lumea de dincolo. Textul in sine este ca un manual de comportament pentru cei aflati „Dincolo” si care nu stiu ce sa faca, fiind cuprinsi de frica. In textul tibetan sunt oferite numeroase cai, in speranta ca mortii vor fi conștienti de ele, fie prin constientizarea invataturii pe parcursul vietii pamantești, fie prin intermediul unei persoane aflate inca in taramul celor vii.
Autorii „Cartii tibetane a mortilor” spun ca este foarte important ca o persoana sa cunoasca toate informatiile despre taramul de dincolo, chiar daca nu a inteles pe deplin, pentru ca odata ajuns „Dincolo”, acea persoana isi va aduce aminte de orice cuvant citit, atunci cand se afla in „starea intermediara”, si asta pentru ca intelectul devine de noua ori mai lucid acolo. Acesta sa fie adevarul? Dupa moarte, vom avea o constiinta mult superioara celei de pe Pamant? Oare trupul fizic ne incatuseaza constiinta?
