Un curs de stivuitorist costa aproximativ 160 de euro. Dureaza aproape o luna si presupune efectuarea a 56 de ore de cursuri teoretice si a 44 de ore de practica, iar la finalul cursului participantii dau un examen in prezenta unor specialisti din cadrul autoritatilor de stat care reglementeaza aceasta meserie: ISCIR, ITM, etc. Salariul unui stivuitorist profesionist autorizat poate ajunge in Romania la aprozimativ 3.500 de lei, in timp ce in strainatate, cei care au o astfel de calificare pot obtine chiar si 3.500 de euro lunar.
Ce se intampla insa in curtea liberalului Ovidiu Nechita depaseste orice imaginatie, intrece limita bunului simt si pune in pericol vietile angajatilor. De lege nu mai vorbim, pentru ca finul fostului sef al Judecatoriei Braila nu pare sa se teama de ea.
Infobraila a publicat zilele trecute cazul lui Ciprian Balan, care a povestit pe o retea de socializare ce a patit din partea unui patron nemilos ca Ovidiu Nechita: lucrul peste program neplatit, protectia muncii la misto, lucrat sub soarele arzator al amiezii fara apa si protectie asa cum prevede legea, si nu in ultimul rand lucrul cu un motostivuitor, in ciuda faptului ca nu poseda atestat pentru asa ceva.
Dintr-un motiv inca neinteles, in aparenta, Ciprian Balan a fost concediat. Nu a contat nici ca a stat peste program, nici ca i-a carat masina de spalat in vila de sute de mii de euro a patronului, nici ca a platit apa pe care a baut-o cand statea in caldura sa taie iarba din curtea depozitului, nici ca a suportat istericalele de “negustor de scalvi” ale lui Ovidiu Nechita.
Poate va intrebati daca Ciprian Balan a avut curajul sa faca ceva impotriva milionarilor braileni rasariti de dupa revolutie. Dar a avut!
A scris mai intai pe Facebook despre ce i s-a intamplat. A venit la ziar si a povestit ce fel de “om” este fostul marinar Ovidiu Nechita. Apoi, a mers la ITM sa depuna o plangere. In ciuda faptului ca doua “doamne” i-au spus ca nu are nicio sansa in fata “milionarului in euro” Nechita, el a decis sa isi sustina cauza si asteapta raspunsul institutiilor abilitate.
Ne miram ca, in ciuda faptului ca Ciprian Balan a spus ca a primit mai multi bani decat scria in contract, nici o institutie financiara de control nu s-a autosesizat. Poate acum, dupa ce Ciprian Balan ne-a aratat plicul de salariu pe care scria o suma mai mare decat cea din contract, cei care se ocupa de evaziunea fiscala se vor ocupa de acest “mardeias” de port care crede ca apartenenta la un partid politic aflat la guvernare ar putea sa fie scut.
Povestea lui Ciprian Balan este povestea tuturor. Cu mult timp in urma, foarte multi patroni braileni au inventat o grupare paramasonica numita GOA, adica grupul oamenilor de afaceri din Braila.
Ei au hotarat ca orice angajat al grupului care este eliminat de catre unul dintre patronii membri, nu va fi reangajat de nicio firma a grupului respectiv. Intamplator sau nu, Ciprian Balan a fost refuzat la angajare de alte firme similare. Daca Ovidiu Nechita este stat in stat, daca patronii milionari peste noapte sperie pe toata lumea, daca atunci cand faci o plangere ti se spune ca este inutil, atunci ramane intrebarea: cine si de ce ii protejeaza pe astfel de oameni ca Nechita si altii?
Ciprian Balan este somer pentru ca a indraznit sa ceara ca patronul lui, Ovidiu Nechita, sa-i plateasca salariul intr-un cont bancar pentru ca avea o poprire. Daca va intrebati de ce Nechita a refuzat sa plateasca un salariu de 2400 de lei net intr-un cont bancar in care ar fi trebuit sa ajunga doar 1500 de lei net, atunci veti gasi evaziunea fiscala despre care vorbeste toata Romania. La Braila, nu vorbeste nimeni pentru ca nu Ciprian Balan a stat cu judecatori aflati in functii importante astazi, la mese, in care isi negocia suprematia asupra acestui judet.
Dupa mintea unora ca patronii descrisi mai sus, Balan va muri cu dreptatea in mana. Din fericire pentru el, infobraila a decis sa il sprijine, de aceea va invitam si pe aceasta cale sa-i dati in gat pe “negustorii de sclavi” din Braila!