Astăzi, în jurul orei 19:00, polițisti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul în localitatea Lacu-Sărat, ar fi avut loc un accident rutier, autovehiculul implicat ar fi luat foc, iar o persoană ar fi încarcerată. La fata locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Lacu-Sărat, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Prunului din localitatea de domiciliu, la intersecția cu strada Mărului, ar fi pierdut controlul volanului și a lovit frontal un stâlp de electricitate. În urma impactului a fost rupte un cablu de electricitate care a provocat un incendiu de vegetație, fiind lichidat de pompieri din cadrul I.S.U. Brăila.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.