Inchisoarea Alcatraz, vestita in intreaga lume si supranumita de nefericitii ei detinuti „Hellcatraz” (Iadul Catraz), a fost adesea asociata cu povestiri despre incarcerari, torturi si incercari de evadare spectaculoase. Pe langa aceasta, se mai spune ca acolo s-au produs multe incidente curioase, ceea ce ne indreptateste sa ne intrebam daca nu cumva in spatele zidurilor impenetrabile mai pandeste si ceva mai amenintator decat o poveste sangeroasa. Oare pe insula exista forte malefice?
Alcatraz – sau „Stanca” – nu a fost intotdeauna inchisoare. Cu multi ani in urma, pe vremea americanilor nativi, aceasta insula stearpa si indepartata era cunoscuta sub numele de „Stanca Alba”, din cauza excrementelor albe de pelican care o acopereau. Ea era evitata de triburile locale, caci se credea ca pe acolo bantuie spirite rele si ca acesta ar putea fi, eventual, un sinistru portal catre celalalt taram.
In secolul al XVII-lea, pe insula au ajuns spaniolii, care au numit-o „La Isla de los Alcatraces” sau „Insula Pelicanilor”, dar nu si-au dat seama de importanta ei strategica de avanpost. Situatia s-a schimbat in anii 1850, cand s-a descoperit admirabilul potential defensiv al insulei si aceasta a devenit locatia unei fortarete al carei scop era sa apere Poarta de Aur (stramtoare din vestul Californiei care face legatura intre Oceanul Pacific si Golful San Francisco).
Lucrarile de constructie la fort au inceput in 1854. Din pacate, proiectantii nu au luat in calcul factorii geografici si meteorologici care au fost devastatori pentru multi dintre lucratori. Pe insula exista un singur loc de debarcare si accesul era foarte dificil din cauza unor curenti extrem de puternici si a conditiilor meteorologice neprielnice, caracterizate prin vant, ploaie si ceata. Pe insula nu crestea niciun fel de vegetatie, apa lipsea complet, iar singura cale de aprovizionare era extrem de periculoasa, ceea ce facea ca accesul la elementele esentiale ale vietii de pe continent sa fie foarte anevoios. Desi, ulterior, s-a construit atat un oras din lemn in jurul santierului cat si drumuri aferente pentru asigurarea unui acces mai usor, foametea si bolile devenisera endemice si un mare numar de oameni au murit in timpul construirii fortului.
In cele din urma, lucrarea s-a incheiat, si in 1859, la Alcatraz, au fost trimisi primii detinuti. In 1861, fortareata devenise inchisoarea militara oficiala pentru intregul Departament al Pacificului. Detinutii erau tinuti in conditii cumplite, obligati sa stea intinsi pe podea cu capul lipit de picioarele celui din fata, in randuri si serii, fara niciun fel de facilitati sanitare. Nu este de mirare ca acestia au murit cu zecile din cauza bolilor.
Pe masura trecerii timpului, inchisoarea a devenit tot mai vestita, adapostind cei mai inraiti infractori ai societatii. Hoti, escroci, violatori, asasini si evadati din alte inchisori erau trimisi in cumplita fortareata, de unde nu aveau nicio sansa sa evadeze. Atunci cand detinutii incercau in numar tot mai mare sa scape de aceste conditii ingrozitoare constatau ca parca si natura le era potrivnica, deoarece curentii puternici ii trimiteau inapoi pe insula sau ii inecau in apele reci.
In anii 1930, Alcatraz devenise inchisoare de maxima siguranta, rezervata exclusiv celor mai duri infractori si criminali. Erau paziti de oameni inarmati cu mitraliere, dar cei mai multi isi pierdeau viata ca urmare a conditiilor de detentie, nu prin impuscare. Din nou, natura insasi parea hotarata sa-i lichideze pe cei inchisi intre zidurile inchisorii.
Fortul era inconjurat de o ceata groasa si vascoasa, vanturi reci suflau printre zidurile, de altfel, impenetrabile, astfel incat detinutii tremurau in permanenta de frig si se imbolnaveau pe capete.
Detinutii mai trebuiau sa indure si apasarea psihica a izolarii, accentuata si de faptul ca vedeau in departare luminile orasului San Francisco si auzeau zgomotele de pe vasele de agrement care treceau prin apropierea insulei. Duceau o viata dura si brutala, marcata de frecvente izbucniri de violenta, iar cei care supravietuiau unei incercari de evadare erau executati imediat.
In 1969, fortul a fost dezafectat ca inchisoare, dupa ce ramasese gol timp de cativa ani si in momentul de fata este proprietatea Zonei Nationale de Agrement Poarta de Aur. In fiecare an, inchisoarea atrage mii de vizitatori, fascinati de istoria brutala a varsarilor de sange, a spaimei si a urii.
Oamenii se simt atrasi si de povestile despre intamplarile ciudate care se petrec in incinta zidurilor ei, multe dintre ele provenind chiar de la oficialitatile care frecventeaza fortul si care par sa sugereze o reverberatie a raului. Se vorbeste despre o senzatie de spaima apasatoare, oamenii se simt supravegheati si urmariti, se aud gemetele celor torturati, zgomote infundate, inexplicabile si usile se inchid si se deschid in mod misterios si pe neasteptate.
Dintre toate zonele bantuite de fantome din cadrul fortului, se pare ca Blocul Celular D este cel mai infricosator. Acesta fusese candva spatiul de detentie solitara a inchisorii rezervat celor mai inraiti criminali. Aici, detinutii erau obligati sa stea goi si izolati in intunericul cel mai deplin si la o temperatura foarte scazuta cateva zile la rand. Si ca si cand aceasta nu ar fi fost suficient, se povestea ca o fantoma bantuie prin zona, incercand sa-i sugrume pe nefericitii detinuti.
Moartea inexplicabila a unuia dintre oameni pare sa confirme aceste relatari. Soarta nefericitului prizonier a lasat perplexa intreaga lume medicala de la vremea respectiva, caci pozitia vanatailor de pe trupul lui dovedeste ca n-ar fi putut sa se stranguleze singur. Oare spiritul malefic al unui ticalos mort de mult sa fi fost autorul acestei ispravi? Indiferent cum ar fi stat lucrurile, multi dintre detinutii din Blocul Celular D gemeau fara incetare de spaima si, in cele din urma, isi pierdeau mintile.
Si astazi, multi dintre ingrijitorii Zonei de Agrement refuza sa mearga in aceasta parte a fortului, pentru ca este nefiresc de frig si locul inspira groaza celor care pun piciorul acolo.
Indiferent daca americanii nativi aveau sau nu dreptate atunci cand afirmau ca insula este un portal pentru taramul celalalt, zona poseda fara indoiala o incarcatura considerabila de energie negativa care insufla respect tuturor vizitatorilor.
