„La noi, la Braila / La tanti Elvira / Usor se castiga lira / Femeia munceste / Barbatul plateste / Ce bine-i la noi, la Braila”, astfel sunau versurile unei binecunoscute melodii din epoca extrem de cunoscute.
Intre cele doua razboaie mondiale, Braila a inflorit. Era un mare port la Dunare, unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale tarii. Zilnic, sute de nave, mii de oameni veneau si plecau. Forfota anima orasul. Traficul intens a facut ca prostitutia sa infloaresca vazand cu ochii. Braila interbelica era plina de viata. Mai ales noaptea. In cluburi cantau orchestrele, cazinourile erau pline de lume, iar bordeluri lucrau la foc continuu. Cel mai frecventat era, fara indoiala, cel „pastorit” de Tanti Elvira, singura matroana care a ramas in istoria Romaniei, cu tot cu poveste si cantec. Totul era legal.
In anul 1939, in Braila, existau peste 150 de bordeluri. De asemenea, numeroase imobile erau inchiriate pentru prostituate, specificandu-se ca inchirierea este valabila pentru “femeile de moravuri usoare” sau pentru “artiste de varieteu”.
Activitatea acestora era insa reglementata foarte strict de Primaria orasului. Exista la Arhivele Statului o copie dupa regulamentul de functionare a acestor stabilimente, care impunea un set de reguli ce trebuia respectat cu sfintenie. Astfel, casele de toleranta puteau fi administrate doar de femei, in fiecare camera trebuia sa i se asigure clientului posibilitatea de a-si spala zonele intime inainte de consumarea actului sexual, iar prostituatele erau obligate sa faca doua vizite pe saptamana la doctor, consemnate intr-o condicuta speciala.
Tanti Elvira, cea mai celebra matroana a perioadei interbelice
Tanti Elvira era matroana unui bordel care functiona in port, acolo unde ajungeau multi marinari din toata lumea, dar si diversi negustori instariti. Fetele matroanei Elvira lucrau „la urgenta”, iar casa era un cuib al destrabalarii, unde isi faceau de cap marinarii, talharii Brailei. Se mai spune ca tanti Elvira primea si clienti saraci insa aceia care nu plateau erau pocniti, la iesire, cu tucalul plin de urina, de nu le mai trebuia, altadata, sa se zgarceasca si sa nu mai scoata banul din buzunar
Relatiile intime se consumau in case aflate pe doua strazi din apropierea portului: Strada Rosie si Strada Neagra.
Pe Strada Rosie, se spune, erau cele mai urate femei, motiv pentru care felinarele ramaneau aprinse toata noaptea, iar pe strada Neagra se stingeau repede, fiindca femeile erau “grase si rosii in obraji”, scrie scriitorul Dan-Silviu Boerescu in cartea „Tanti Elvira & Cie. Cele mai originale personaje din istoria unor orase aparent linistite”. Strada Rosie si-a capatat numele datorita numarului mare de felinare atarnate pe la porti. Existau aproape la fiecare casa. Povestea strazii Negre e putin asemanatoare. Doar ca numele i se trage de la faptul ca aici, felinarele se stingeau imediat, datorita formelor apetisante ale fetelor si a cererii mari. Pe langa aceste registre, fiecare prostituata era obligata sa poarte asupra ei un carnetel in care trebuia sa inregistreze fiecare intalnire cu un client.
Clientii, dupa buget, fetele dupa marime
In casele de toleranta cu tarifele cele mai mici, practicau prostitutia femeile mai plinute sau fugarele, care isi vindeau trupurile, chiar si pentru un pol, marinarilor si hamalilor din port.
Soldatii frecventau des locatiile din Strada Cetatii 15, dar si Casa Hepites 20, in timp ce ofiterii isi cautau relaxarea la Hotel Carpati sau Hotel Regal.
La Arhivele Brailei se afla o condica intocmita de politistii de la Moravuri, in anii ʼ30, cu pozele femeilor de moravuri usoare. In registrul politiei exista fotografia fiecarei prostituate, date despre familie, dar si despre starea de sanatate a acestora. Pasa, Sonia, Chiva sau Rozmanica sunt doar cateva din numele folosite de cele care frecventau casele de toleranta.
Cea mai “ceruta” prostituata din oras era o anume Floricica Gropeanu, bruneta, “cu forme rotunjite”, care castiga pe luna chiar si 15.000 de lei, comparative cu un muncitor din port, a carui salariu ajungea la 1.000 de lei lunar.
O alta “celebritate” a acelor timpuri era Ghiocica Rasnoveanu, o vedeta a bordelurilor de pe strada Unirii, care avea chiar si patru clienti pe zi, iar tariful acesteia ajungea la 200 de lei per client. Printre celebrele femei care isi vindeau trupul se numara si Stefana Mititelu in varsta de 23 ani, alias ‘‘Fani’’, care locuia pe str. Unirii nr.148 si se prostitua din anul 1931. Fani si-a mai vandut trupul si in orasul Galati, unde locuia sora acesteia.
De asemenea, cunoscuta era si Tasica Raica de 20 ani, poreclita „Basmanica”, era nascuta la Braila, in 1916, fiind „de statura mijlocie, cu par negru si ochi caprui”. Oferea placeri sexuale la Hotelul ‘‘Regal’’, ultimul control medical efectuandu-l la data de 1 martie 1937.
Barbatii care plateau pentru placere apelau si la fiica lui Iancu si a Anetei, Aurelia Zingher de 29 ani, nascuta la data de 18 iunie 1907, in Bucuresti. Aurelia era de origine evreiasca si practica prostitutia la Braila din 1936 fiind necasatorita.
Cea mai mica dintre prostituatele de lux din Braila era Rudmila Colnicenco in varsta 17 ani, nascuta in 1920 la Cetatea Alba. Locuia in Braila, pe str. Albastra nr. 2 si avea nationalitate rusa.
Deloc neglijata de barbatii care apelau la serviciile prostituatelor era si Paraschiva Baciu de 25 ani, nascuta in comuna Jugureanu din judetul Braila, la 10 octombrie 1912, fiind fiica lui Iancu si a Tudorei. Locuia pe str. Nicolae Balcescu nr.34, nu cunostea carte, iar ca semn particular, avea o alunita deasupra nasului, in partea dreapta.
Remarcate pentru serviciile oferite barbatilor erau si Angela Georgescu de 24 ani nascuta in Brailita, pe atunci o comuna limitrofa orasului Braila, Tudora Carlan de 18 ani din comuna Gropeni si Maria Constantinescu in vasrta de 22 ani care practica prostitutia pe str. Cetatii nr.15.
Ana, poreclita Aurica, de 18 ani, de nationalitate romana era descrisa in documentele politiei brailene ca fiind de “statura mijlocie, par castaniu, ochi caprui, nas mare, necasatorita”.
Si femeile divortate se indreptau spre prostitutie. Lenuta era una dintre acestea, in varsta de 30 de ani, cu “parul castaniu, ondulat sub forma de sarmalute” si “ochii albastri”.
Pentru adolescenti, dar si pentru cei care nu detineau venituri mari, care isi doreau o partida de amor exista si optiunea Gradina Mare. Un raport sexual, in boscheti, costa intre 10 si 50 de lei.
Majoritatea femeilor usoare din Braila erau rusoaice, tiganci sau evreice, venite din Bucuresti, Macin sau Ismail.
Astazi, nici prostitutia nu mai este ce a fost
Braila a fost, inca din cele mai vechi timpuri asa cum este relatat in randurile de mai sus, si este si in prezent o mana cereasca pentru traficantii de carne vie si pentru prostituatele plasate in diverse apartamente. Anii au trecut, asa cum nimic nu mai este la fel in acest oras, nici prostitutia nu mai este ce a fost. Locul matroanelor a fost luat de proxeneti, asa zisii pesti, iar prostituatele au plecat in cautarea unei clientele mai potente financiar.
Daca secolul trecut, femeile de moravuri usoare prestau in plan local, acum, situatia s-a schimbat. Vanzatoarele de placeri “bune” aleg calea strainatatii, ramanand acasa cele pe care natura si viata nu le-au ajutat prea tare.
Fetele prezente pe centura Brailei, cu zambetul pe buze mereu, gata oricand sa sara in masina oricarui asa zis “barbat” care le solicita primul ajutor, “buson la buson”, au o infatisare oarecum disgratioasa.
Prostituatele noastre, legate de glie, care isi desfasurau activitatea fie in aer liber, prin padure, fie prin apartamentele inchiriate, concentrate pe strazile cu cele mai multe gropi (semn al traficului intens) se pot simti amenintate de noua concurenta, mai ales de fetele care au si cateva atuuri in fata lor, atuuri usor de spart, la nervi, cu un ac infierbantat in jar.
