Astăzi, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Dorobanților, din municipiu, au observat două autovehicule ce au fost implicate într-un accident rutier.
Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Braila, oamenii legii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 69 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre Calea Galați către strada Grației, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, ar fi pătruns pe contrasens unde a lovit un autovehicul ce se deplasa regulamentar din sens opus, condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei conform prevederilor O.U.G 195/2002.