Problema cainilor fara stapan este subiectul celui mai recent comunicat de presa transmis de subprefectul PNL Adin Boboc. Liberalul trage un semnal de alarma in ceea ce priveste gravitatea problemei dar si aupra modului brutal in care acestia sunt luati de pe strazile din Ianca, aruncati in tomberoane de gunoi si transportati “intr-o batjocura maxima”.
Liberalul, care este membru PNL Ianca, spune ca primarul orasului Ianca este nepasator la strigatul de ajutor (in mediul online si in scris la Primarie) al oamenilor care traiesc zilnic cu teroarea ca pot fi muscati de cainii.
“Problema cainilor fara stapan, care tine permanent orasul Ianca in teama si nesiguranta, este departe de a fi rezolvata, pentru ca ea nu reprezinta o prioritate pentru primarul Fanel Chirita.
Nepasator la strigatul de ajutor (in mediul online si in scris la Primarie) al oamenilor care traiesc zilnic cu teroarea ca pot fi muscati de cainii care au luat in stapanire orasul, primarul gaseste tot felul de scuze, amanari si lamentari, in loc sa vina cu solutii concrete.
De ani de zile, scuza primarului pentru faptul ca strazile sunt pline de caini este aceea ca adapostul pentru gazduirea acestora, aflat in administrarea Directiei Serviciilor Publice, este prea mic, pentru numarul mare de patrupede fara stapan, asa ca prefera sa le lase abandonate pe strazi.
Tot de ani de zile, Chirita cauta declarativ! un teren pentru extinderea acestui adapost si se plange public ca nu il gaseste, dar teren pentru groapa de gunoi a intregului judet a gasit la Ianca.
Ultima sedinta de Consiliul Local, cea din 31 ianuarie 2023, demonstreaza, daca mai era nevoie!, ca Fanel Chirita nu a fost interesat niciodata cu adevarat de rezolvarea acestei probleme care afecteaza intreg orasul Ianca, precum si satele componente.
Desi consilierii PNL Ianca au propus marirea sumelor alocate serviciului de gestionare a cainilor fara stapan, primarul a blocat aceasta initiativa, recunoscand public ca nu banii sunt o problema aici, ci… terenul!
Pentru ce afaceri private tineti terenurile publice din orasul Ianca, domnule primar Fanel Chirita? Ce prieteni, investitori, dezvoltatori de… parcuri fotovoltaNice, vorba domnului viceprimar, au prioritate in fata locuitorilor orasului Ianca?
In vreme ce primarul spune public ca serviciul de gestionare a cainilor fara stapan dispune de suficienti bani pentru a functiona, ba chiar exista rezerve, actiunea de capturarea a cainilor de pe strazi se face intr-o batjocura maxima si fara efiecienta.
Bietele animale, care nu au nicio vina ca administratia este incapabila sa gaseasca o solutie, sunt adunate de pe strazi cu caruta trasa de magar (vezi foto) si transportate in pubele, dupa cum sesizeaza Protectia Animalelor Braila pe contul de Facebook (vezi foto).
Nu putine au fost cazurile cand oamenii au fost muscati de caini si au cerut cu disperare ajutor la Primarie, iar raspunsurile primite au fost jalnice. Uitati aici hal de raspuns: “In referire la sesizarea dvs. adresata Primariei oras Ianca, prin care sesizati ca ati fost muscat de un caine comunitar in timp ce va deplasati pe strada Parcului din orasul Ianca si doriti strangerea acestora de pe domeniul public, va aducem la cunostinta urmatoarele: Am luat legatura cu doamna director Dumitrache Anca din cadrul DSP Ianca caruia i s-a adus la cunostinta aspectele sesizate, iar dansa ne-a comunicat ca centrul este ocupat si nu poate momentan a ridica din cainii comunitari”, semneaza primar Fanel George Chirita.
Raspunsul dateaza din octombrie 2020, iar astazi, in februarie 2023, ne aflam in aceeasi situatie Nu exista nici macar promisiunea ca se va face ceva!
Este foarte greu sa intelegi chinul prin care trec zilnic oamenii care se feresc de caini in incercarea de a merge la serviciu, la scoala, la cumparaturi, atata vreme cat tu te deplasezi doar cu masinile Primariei, pe care refuzi sa montezi GPS-uri, tocmai pentru a le putea folosi dupa bunul plac.
Domnule Chirita, locuitorii din Ianca platesc taxe si impozite pentru a trai in siguranta in orasul lor si se adreseaza Primariei pentru a gasi rezolvare la problemele ce tin de administratie, nu pentru a primi raspunsuri in bataie de joc! Cat trebuie sa mai suporte locuitorii orasului Ianca neputinta unei administratii incapabile sa lucreze in interesul oamenilor?! “, a transmis Adin Boboc, membrul PNL Ianca.

