13.4 C
Brăila
duminică, iunie 4, 2023
AcasăEvenimentPericol in Braila / Beti la volan pe strazi

Pericol in Braila / Beti la volan pe strazi

În noaptea de 25 spre 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței și Secției 5 Poliție Rurală Viziru, au desfășurat pe raza de competență, o razie pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, cu scopul de a preveni și combate faptele săvârșite cu violență în mediul stradal.

În urma activităților, au fost verificate mai multe societăți comerciale, legitimate 73 de  persoane, controlate în trafic37 de autovehicule, 25 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest.

De asemenea, au fost aplicate 31de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.570 de lei, fiind reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

În jurul orei 23:40, polițiștii l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din satul Cuza Vodă, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din satul Cuza Vodă, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității Spiru Haret.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că aveau o îmbibație alcoolică de 0,80 mg/l, respectiv 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceștia fiind conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Cu o seara inainte, in ziua de 24 martie a.c., în jurul orei 17:45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Jirlău, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -https://braila.postliceala.rohttps://braila.postliceala.rohttps://braila.postliceala.rohttps://braila.postliceala.ro
- Advertisement -https://cciabr.ro/servicii-cciabr/cursuri/

Most Popular

Comentarii recente