Un barbat a fost la un pas de moarte dupa ce a fost lovit si injunghiat de mai multe ori, intreaga fapta desfasurandu-se in plina strada, ziua in amiaza mare.
Ieri, 15 ulie a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Movila Miresii mai multe persoane se agresează reciproc.
Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Braila, polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitate, ce prezenta leziuni la nivelul corpului.Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că în urma unui conflict spontan avut cu alți doi localnici, acesta ar fi fost lovit în zona corpului cu un briceag.Astfel, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au procedat la căutarea și depistarea persoanelor implicate, pe raza localității fiind depistați doi bărbați, cu vârstele de 32 și 29 de ani.Cei doi au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Azi-noapte, sub coordonarea procurorului, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbatul de 32 de ani, bănuit de comiterea faptei.Astăzi, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat în C.R.A.P. Brăila.