Azi, în jurul orei 11:40, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 ar fi avut loc un accident rutier.
Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Braila, la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada Școlilor către strada Gării, după intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare și a lovit un autovehicul ce se afla pe același sens de mers, condus de un tânăr de 30 de ani, din Brăila. În urma impactului, autovehiculul condus de barbatul de 61 de ani a lovit alte 4 autovehicule ce se aflau oprite pe sensul opus de mers la culoarea roșu a semaforului electric. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 61 an de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.