Deputatul PNL Alexandru Popa critică modul în care primarul Marian Dragomir (PSD) a ales artistii care au concertat la Zilele Brăilei. Popa se declara consternat de ceea ce s-a auzit pe scena, acesta venind cu o înregistrare din programul susținut de trupa Paraziții, în care se aude cum publicul cântă împreună cu aceștia versurile obscene ale unei melodii în care se fac și referiri la consumul de droguri.
“În toate acele zile s-a umplut Facebook-ul cu fotografiile postate de PSD-iști în care primarul, președintele președinților, prefectul și diverși consilieri au defilat la diverse manifestări, ca să fie văzuți și să știe brăilenii că e meritul lor, că ei au plătit (din banii noștri, bineînțeles) pentru toată distracția.
Dragomir a pus pauză pentru câteva zile la „Eu asfaltez”, că oricum mai toate proiectele sunt fie blocate, fie mult întârziate și a trecut la „Eu mă distrez”.
Deocamdată, din ce văd, încă nu a spus cât a costat toată distracția, că are nevoie de mai multe zile ca să facă socotelile în privința banilor plătiți pentru Zilele Brăilei, fiindcă sunt bani mulți și au fost împărțiți în multe direcții.
Din ce aflu, însă, a fost distracție, nu glumă! Am văzut pe Facebook o înregistrare de la distracția oferită brăilenilor de administrația PSD. Cea din clipul de mai jos.
Sunt curios dacă în timpul concertului mai erau Dragomir & Chiriac în public și ce spuneau ei, în timp ce publicul strigă ce se aude în înregistrare.
Pe asta s-au cheltuit banii publici? Asta a considerat primarul Dragomir potrivit pentru Zilele Brăilei? Câți bani ați plătit, domnule Dragomir, pentru acest program muzical de excepție?” a transmis Președinte PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.