Este haos în gări în urma grevei angajaților din CFR Infrastructură. Până la ora 09:00 niciun tren nu va circula la noi în țară.
Așadar, trenurile nu vor circula vineri, între orele 7.00 şi 9.00. Federația Națională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane organizează o grevă de avertisment, care va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative. CFR Călători anunțase că, urmare a adreselor oficiale primite din partea Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane și a Alianței Sindicale a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, iar această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.
Angajații CFR își doresc salarii mai mari și condiții normale la locul de muncă.