Eveniment

Criminalul doctoritei Gavril a scos bani de pe cardul ei / De unde a stiut PIN-ul?

Maricel Mihai este clar dovedit a fi criminalul doctoritei stomatolog Marin Gavril. Procurorii au adunat probe noi, care arata fara dubii cine este autorul. Mobilul crimei ramane in continuare un mister si se adanceste si mai mult in lumina noilor probe stranse de anchetatori.
In continuare va prezentam lista probelor prezentate de procurori la cererea de prelungire a mandatului de arestare care a avut loc pe data de 16 septembrie si a fost validata de judecatori.

  • Pe 16 iulie, la ora 11:59, Maricel Mihai patrunde in cabinetul medical, de unde iese la ora 12:01; intra la ora 12:04 si iese din nou la ora 12:14;
  • La ora 12:17, Maricel Mihai ajunge la domiciliul sau;
  • La ora 12:21, telefonul mobil al doctoriței este localizat la domiciliul lui Maricel Mihai, unde acesta se si afla la acel moment;
  • In intervalul orar 14:40-14:42, Maricel Mihai merge la o farmacie de unde cumpara patru perechi de manusi chirurgicale si 4 masti de protectie medicinala;
    La ora 14:54, Maricel Mihai se urca intr-un taxi si pleaca in municipiul Galati, unde este filmat la ora 15:09;
  • In intervalele orare 15:17-15:22 si 15:23-15:26, au loc extrageri de bani prin folosirea cardului bancar al doctoritei, de la doua agentii bancare, de catre o persoana in privinta careia expertii au stabilit un raport de potrivire faciala de 0,805 din 1.0000 cu Maricel Mihai, in conditiile in care aceasta persoana era mascata si purta ochelari negri, dar si sapca neagra si manusa chirurgicala pentru a nu fi identificata;
  • Maricel Mihai a revenit in orasul Braila, la ora 15:54 fiind surprins pe terasamentul Garii CFR;
  • Maricel Mihai, la ora 16:06, este surprins in apropierea cabinetului medical si, dupa 3 minute, trece prin acelasi loc, dar cu o tinuta schimbata, purtand suplimentar sapca neagra, masca faciala, manusa chirurgicala pe mana, bluza cu maneci lungi de culoare inchisa (in conditiile unei temperaturi caniculare la acel moment);
  • In intervalele orare 16:12-16:13 si 16:15-16:16, Maricel Mihai intra si iese in mod succesiv din cabinetul medical si, la ultima iesire, se pare ca asigura usa de acces;
  • Sub unghiile doctoritei a fost identificat ADN-ul lui Maricel Mihai, dovada a faptului ca femeia a incercat sa se apere in fata atacului brutal;
  • Medicul legist a apreciat ora decesului in intervalul orar 12:00-14:00, in conditiile in care nicio alta persoana, in afara de Maricel Mihai, nu a mai intrat in cabinetul medical de la ora 11:58 pana cand aceasta a fost gasita decedata, dupa ora 21:20;
  • Dupa ce a iesit din cabinetul medical, Maricel Mihai renunta la articole vestimentare care nu erau adecvate caldurii toride de la acel moment, fiind surprins in acest sens de camere de supraveghere existente in municipiul Braila;
  • S-a stabilit ca sapca aruncata de Maricel Mihai, pe care a purtat-o, a prezentat urme de ADN care ii apartin acestuia, neexistand dubii privitor la identitatea persoanei care apare in filmarile camerelor de supraveghere;
  • De la momentul descoperirii cadavrului și pana la prinderea lui Maricel Mihai, acesta a fost interesat de mersul anchetei, accesand in mod repetat site-uri care contineau stiri referitoare la cazul doctoriței ucise.