În perioada 18.04.2025, ora 07.00 – 22.04.2025, ora 07.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dunărea” al județului Brăila a fost solicitat să intervină la 71 situații de urgență, astfel: trei incendii la locuințe, un incendiu la un adăpost de animaele, cinci incendii de vegetație uscată și stuf, un incendiu de gunoi de grajd la Silistraru, o degajare animal (câine) dintr-o fântână dezafectată la Urleasca, două deblocări uși apartamente ăn municipiul Brăila, o asigurare zonă aterizare/decolare elicopter SMURD, o asigurare zonă accident rutier și 56 intervenții ale echipajelor SMURD.
În această perioadă s-a intervenit pentru limitarea și lichidarea a patru incendii, astfel:
– duminică, 20,04, la ora 15.40, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei ASAS și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiula o locuință pe str. Hipodrom din municipiul Brăila. Au ars un corp de bucătărie și un cuptor cu microunde. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, așezată pe materiale inflamabile;
– la ora 17.55, Detaşamentul 1 și 2 de pompieri Brăila, Punct de Lucru Măxineni au intervenit cu trei ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la un adăpost pentru animale pe raza localității Olăneasca, UAT Salcia Tudor. Au ars 50 de baloți paie și adăpost de animale cu o suprafață de aprox. 400 mp. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric;
– luni, 22.04, la ora 10.55, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS, o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție și stingere de la înălțime pentru limitarea și lichidarea unui incendiu dintr-un apartament de bloc pe str. 13 Septembrie 1848 din municipiu. Au ars bunurile din bucătărie și s-au degradat bunurile din holul apartamentului.
– la ora 18.40, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două ASAS, o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție și stingere de la înălțime pentru limitarea și lichidarea unui incendiu dintr-un apartament de bloc pe str. Mircea Vodă, municipiu. A ars un congelator și au fost deteriorate din cauza fumului, mobilierul și pereții locuinței.
Cauza probabilă care a dus la producerea celor două incendii a fost lumânarea/candela aprinse lăsate nesupravegheate, așezate pe materiale inflamabile.
În perioada amintită, echipajele inspectoratului au intervenit pentru limitarea și lichidarea a cinci incendii de vegetație uscată și stuf în localitățile Comăneasca (2), Brateșu Vechi, Siliștea și Albina, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. 45 ha.
Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a 56 persoane din municipiul Brăila și localități din județ pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportul la UPU Brăila.
Leave a Reply