Eveniment

Braileanca talharita in plina strada / Hotul minor a bagat-o in spital. VIDEO cu prinderea suspectului

La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale au identificat și reținut un tânăr de 16 ani, din Brăila, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieșit că, la data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 21:50, în timp ce se afla pe strada Plevna din municipiu, tânărul, prin întrebuințarea de violențe fizice, i-ar fi sustras poșeta unei tinere de 22 de ani, provocându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale.

Astăzi 6 decembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a prezentat instanței pe tânărul în cauză cu propunere legală, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile de către Judecătoria Brăila.