“Ca medic mă preocupă foarte mult și consider că trebuie stimulate politicile de sănătate prin sport pentru o mai bună prevenție a îmbolnăvirilor și pentru dezvoltarea unei societăți sănătoase și dinamice.
Deși Brăila are un material genetic bun, dând numeroși campioni ( inclusiv olimpici) pe diverse discipline sportive, orașul nostru nu are o bază sportivă multidisciplinară sau intenția de a descoperi parteneri privați care să investească într-un parteneriat public-privat pentru crearea unei astfel de baze.
Consider că este absurd și total inutil să ne încăpățânăm și să blocăm dezvoltarea altor ramuri sportive în afara handbalului și cred că o astfel de atitudine va aduce prejudicii numai brăilenilor.
Odată ajunsă în Parlament, voi milita pentru încurajarea parteneriatelor public-privat cu deosebire în administrația locală pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și întărirea educației sportive în rândul copiilor și tinerilor’, a declarat dr. Antoneta Ioniță, candidat Forța Dreptei la Brăila pentru Camera Deputatilor.
Leave a Reply