La data de 18 septembrie a.c., la ora 16:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN22B, pe digul Brăila-Galați, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 73 de ani, în timp ce se afla pe partea carosabilă pentru a monta triunghiurile reflectorizante la autovehiculul staționat parțial pe partea carosabilă, pe sensul de mers Galați către Brăila, a fost acroșat de un autovehicul ce deplasa din sens opus, condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 33 de ani.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, bărbatul de 73 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.