Eveniment

Galatean prins conducand pe contrasens, pe podul de la Braila

Ieri după-amiază, 6 aprilie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că un șofer a pătruns pe Podul peste Dunăre cu intenția de a-l traversa, pe sensul opus de mers.

Aceștia au procedat la oprirea sa în trafic, la volan fiind identificat un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din județul Galați. În acest context nu au fost înregistrate evenimente rutiere.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 990 de lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, conform O.U.G nr. 195/2002.