Administratie

Săptămâna Educației Globale – eveniment internațional marcat prin activități realizate de elevii Colegiului Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” în proiectul eTwinning Digital Balance

Educația Globală este educația care le permite oamenilor să reflecteze critic asupra lumii și a locului lor în ea. În acest an acțiunile din Săptămâna Educație Globale (13 – 19 noiembrie) s-au concentrat pe două domenii tematice principale: pacea și planeta având ca temă ”Pace pentru planetă. O planetă a păcii”

În acest context, elevii claselor a V-a, A a VI-a B și a VII-C de la Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Brăila coordonați de doamnele profesoare Mirela Iordache, Mariana Tudose, Daniela Urse au călătorit virtual în India, Bangladesh Nepal, Bhutan, Myanmar, Coreea și au învățat limbajul uzual de salut al oamenilor din aceste părți ale lumii, cu un puternic mesaj de pace, au aflat cine a fost Alfred Nobel și cum sunt organizate nominalizările pentru Premiul Nobel pentru pace.

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu partenerii proiectului eTwinning ”Digital Balance”. Astfel, elevii și profesorii școlilor partenere din Turcia, România, Macedonia de Nord, Georgia, Azerbaijan, Albania, Grecia, Iordania, Tunisia, Belgia, Slovacia și Polonia, s-au întâlnit online, au comunicat în limba engleză, au realizat postere cu ajutorul instrumentelor digitale Canva și Word Art, au jucat jocul Kahoot cu scopul de a-și forma o atitudine pacifistă, de a înțelege importanța unui mediu sigur fără violență și a colaborării pentru o comunitate globală unită. Evenimentul internațional a creat o atmosferă de entuziasm care a reflectat buna pregătire a activităților.

Punctul de atracție în Săptămâna Globală a Educație a fost pentru elevii claselor a V-a A și a VI-a B de la Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” vizita la Centrul EUROPE DIRECT BRĂILA unde li s-au prezentat informații despre Uniunea Europeană. Elevii au înțeles conceptul de pace și au fost încurajați să mențină pacea în familie și în comunitate, pentru un mediu educațional sigur și pașnic, prielnic dezvoltării emoționale și sociale.