La data de 20 mai a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați de un tânăr de 29 de ani cu privire la faptul că tatăl său ar fi fost înjunghiat cu un cuțit.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că în acea după-amiază, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din satul Sătuc, ar fi fost înjunghiat cu un cuțit, în urma unui conflict spontan avut cu un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Cadrele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul bărbatului.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.
În urma probatoriului administrat, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerat în C.R.A.P. Brăila.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu propunere legală.