Eveniment

ULTIMA ORA! TIR incarcat cu cereale, rasturnat in sensul giratoriu

La data de 26 octombrie a.c., la ora 19:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în sensul giratoriu de pe DN 2S, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un tânăr de 30 de ani, din județul Tulcea, în timp ce conducea un tir încărcat cu cereale, pe DN2S, în sensul giratoriu de la km 2, ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe partea stângă.

Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Braila, in urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltate mostre biologice la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.