Eveniment

VIDEO Jandarmi amenintati cu moartea, in Chercea

Un bărbat a vrut să lovească jandarmii cu lopata și cărămizi, apoi i-a amenințat cu moartea .

Echipajul de jandarmerie a fost direcționat, sâmbătă, 9 martie, de către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, în urma unui apel, la un imobil din cartierul Chercea, unde se asculta muzică la intensitate mare, deranjând ordinea și liniștea publică. Ajunși la locul indicat, jandarmii au vrut să ia legătura cu cineva din interiorul casei, pentru a reduce volumul muzicii. Din curte a ieșit un bărbat, aflat în stare vădită de ebrietate, a început să adreseze injurii echipajului, a lovit cu poarta un jandarm, apoi a aruncat cu o lopată și cărămizi spre membrii echipajului, amenințându-i totodată cu moartea. Din fericire, niciun jandarm nu a fost rănit. Bărbatul violent, în vârstă de 33 de ani, a fost imobilizat prin încătușare și condus către autospecială. Persoanele aflate în curtea imobilului au sărit în ajutorul bărbatului, încercând să împiedice acțiunea jandarmilor. La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, deoarece brăileanul a simulat o stare de leșin. Nu a necesitat îngrijiri medicale. Individul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Brăila, pentru întocmirea actului de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

De asemenea, jandarmii au mai aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei, pentru adresarea de expresii jignitoare și pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, bărbatului de 33 de ani, precum și unui alt brăilean în vârstă de 39 de ani, aflat în curtea imobilului și participant la scandal.